3 motive să renunți la agenda clasică în favoarea unei aplicații de programări

Pe parcursul unei zile apar numeroase aspecte care îți solicită timpul și informații importante pe care trebuie să le notezi astfel încât să nu le uiți. Agenda clasică reprezintă deja de mult timp un instrument esențial, menit să te ajute în organizarea și îndeplinirea sarcinilor de peste zi.

Cu toate acestea, ca profesionist, de câte ori nu ți s-a întâmplat să nu poți nota în timp util o programare deoarece în acel moment te ocupai de un alt client, ca mai târziu să uiți că programarea trebuia notată, iar în final să ai o suprapunere de programări?

MERO, prima aplicație de management al programărilor apărută în anul 2017, reprezintă soluția inovatoare pentru ca tu să nu mai fii nevoit să te confrunți cu dezavantajele unei agende clasice.

Primești programări online, la orice oră din zi și din noapte

Timpul tău este important, însă atunci când utilizezi o agendă clasică ești nevoit să răspunzi la telefon și să îți notezi programările indiferent de oră.

Beneficiul de care te bucuri atunci când utilizezi o aplicație de management al programărilor este că aceasta notează în timp real, în locul tău, fiecare programare și asta într-un singur loc.

Astfel, simplu și ușor tu vei putea vizualiza programările de pe orice dispozitiv, telefon, laptop, tabletă, atunci când timpul îți va permite.

Sunt clienți care își aduc aminte să sune la 10-11 noaptea - acum se programează la orice oră direct din aplicație. E o altă formă de fidelizare a lor.” – Ciprian Ugureanu (By Ciprian Ungureanu București)

Mai puține programări anulate și nerespectate

Dezavantajul agendei clasice este că deși reușești să notezi toate programările, nu vei mai avea timp disponibil să suni fiecare client în parte pentru a-i reaminti ziua și ora programării. Cei mai mulți dintre profesioniști au afirmat că până să utilizeze aplicația de management al progrmărilor se confruntau cu un număr foarte mare de programări anulate sau neprezentări.

Cum a ajutat MERO acești profesioniști și cum te va ajuta și pe tine?

Păi, e simplu. Fiecare client primește atât notificare prin intermediul aplicației, cât și SMS pe telefon de reamintire a programării, într-un timp util astfel încât acesta să poată confirma și ajunge la programare la ora stabilită, fie să reprogrameze pentru altă zi disponibilă.

În plus, MERO te va ajuta să-și crești numărul de clienți noi prin intermediul profilului pe care îl vei activa în cadrul aplicației. Astfel, vei deveni vizibil pentru toți cei peste 100.000 de potențiali clienți care ne vizitează lunar aplicația.

Ai rapoarte de vânzări și poți fideliza clienții

Spre deosebire de o agendă clasică, aplicația de management al programărilor îți oferă informații cu privire la evoluția vânzărilor tale, cât și posibilitatea de a primi recenzii și evaluări din partea celor mai buni clienți ai tăi.

Înscrie-te acum pe platforma MERO.RO și fă parte dintr-o comunitate de peste 800 de profesioniști activi din domeniul beauty.